Dan Petrescu, săgeți către jucătorii săi după CFR Cluj – Randers. „Am făcut de zece ori același corner!”

Dan Petrescu, săgeți către jucătorii săi după CFR Cluj - Randers. „Am făcut de zece ori același corner!”
  • Publicat:

Dan Petrescu (53 de ani) a trimis săgeți către jucătorii săi după remiza înregistrată de CFR Cluj în meciul cu Randers.

CFR Cluj – Randers s-a terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 2-a din Grupa D a Conference League, iar Dan Petrescu a analizat evoluția jucătorilor săi.

„Bursucul” susține că a plecat cu gândul să câștige partida cu Randers, dar e mulțumit și cu punctul obținut pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” și a explicat de ce.

Dan Petrescu, săgeți către jucătorii săi după CFR Cluj – Randers

Singura nemulțumire a antrenorului campioanei României are legătură cu modul în care ardelenii au primit gol, deși au lucrat acea fază în dimineața meciului de cel puțin 10 ori.

„E clar că înainte de meci voiam să câștigăm. Ați văzut cum a decurs în prima repriză, fază fixă la care ei sunt specialiști. Am făcut azi dimineață de zece ori același corner. Nu am reușit să-l marcăm pe cel care a înscris. Cred că din cornerul ăsta au marcat cel puțin patru goluri în campionat. L-am lucrat și azi dimineață. Dacă la 1-1 marcam, era extraordinar.

Ținând cont că am fost conduși, trebuie să ne mulțumim cu un punct. Și alții ne studiază pe noi, noi oricum marcam. Cred că echipa s-a bătut foarte bine în repriza a doua. Noi venim după multe probleme, Debeljuh a intrat după foate mult timp, Alibec nu mai zic. Ștefan a jucat primul meci în cupele europene. Rodriguez are voie să joace doar în Europa.

Culio a intrat foarte bine, știam că dacă va intra fresh Costache va reuși să schimbe ceva. Mă bucur foarte mult pentru Petrila. Dacă-i aveam pe Omrani, Debeljuh și Alibec 100%, altfel arăta jocul. Nu ai ce să le reproșezi foarte mult, au dat maximum. Ne va fi în continuare greu pe două fronturi, dar trebuie să facem față”, a spus Dan Petrescu, conform Sport.ro.

CFR Cluj ocupă ultimul loc în Grupa D după cele două meciuri jucate în Conference League. Ardelenii au un singur punct obținut în două etape, iar AZ Alkmaar, rivala ardelenilor din etapa a 3-a, este lider, cu patru puncte.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×